Narcis Răducan s-a arătat deranjat de faptul că sugestiile sale nu erau luate în considerare de ceilalți conducători ai clubului.
„Acum nu pot spune tot ce gândesc, pentru că aș jigni anumite persoane. Am avut anumite idei care nu au fost îmbrățișate de cei din conducere. De exemplu, centrul de copii și juniori este într-o stare slabă și de aceea copiii mei sunt la un centru privat de pregătire. Apoi s-au schimbat șapte antrenori și tot atâtea stafuri tehnice. Niciodată nu am avut responsabilitatea de a aduce antrenori. S-a trecut peste mine, deși nu era important să mă asculte. Totuși suntem șase-șapte persoane și trebuie ascultată cea mai bună voce. Oricum primul și ultimul cuvânt îl are Gigi Becali. Dacă sunt bun de stat doar pe un raft, atunci mai bine merg în altă parte. Scopul meu nu a fost să fie pus un director sportiv în muzeul clubului, care și așa nu mai există. Acum îmi voi căuta de muncă. Am încercat să nu negociez cu alte cluburi, dar discuții au fost. Mă bucură că există interes”, a adăugat Răducan.
Narcis Răducan a precizat că nu ar fi renunțat la serviciile atacantului Pantelis Kapetanos și crede că Stefan Nikolici ar trebui transferat definitiv de Steaua. „Eu aș fi vrut să-l păstrăm pe Kapetanos, pentru că este un vârf de careu, dar ceilalți au decis că trebuie renunțat la el. Eu m-am supus, pentru că sunt un om de echipă. Cred că Nikolici ar trebui păstrat. Are anumite limite, dar este un jucător tânăr în care trebuie să se aibă încredere„, a explicat Răducan.
Întrebat ce jucător și-ar fi dorit să transfere din postura de director sportiv, însă nu a fost ascultat de superiorii săi, Răducan a răspuns: „Grozav mi-a plăcut foarte mult și am încercat tot posibilul să-l aduc mai întâi la Urziceni și apoi la Steaua. Nu s-a reușit, pentru că lucrând în echipă, trebuie să îmi respect colegii și deciziile lor. Ieri am văzut cu surprindere că a fost convocat la echipa națională, după ce a explodat în acest sezon”, a mai spus Narcis.
Sursa: MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER